ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Codul Muncii a fost completat pentru a proteja drepturile femeilor însărcinate şi celor care au născut de curând

12:51 | 24.08.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Codul Muncii a fost completat cu prevederi pentru protecția drepturilor femeilor însărcinate şi celor care au născut de curând. Modificările respective vor fi publicate mâine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Conform documentului, femeile care au copii în vârstă de până la trei ani, în cazul în care nu au posibilitatea să-şi îndeplinească obligaţiile de muncă, vor fi transferate la un alt loc de muncă, cu menținerea salariului mediu de la locul precedent, până când copiii împlinesc vârsta de trei ani.

Documentul mai prevede că angajatorul va fi obligat, la solicitare, să stabilească ziua sau săptămâna de muncă parţială pentru femeile gravide, dar și pentru salariații care au copii în vârstă de până la 10 ani sau copii cu dizabilități ori salariații care îngrijesc de un membru bolnav al familiei.

În cazul în care munca prestată de către o femeie gravidă va prezenta riscuri pentru securitatea sau sănătatea acesteia ori poate avea repercusiuni asupra sarcinii sau alăptării, angajatorul va lua măsurile necesare pentru ca, printr-o modificare temporară a condițiilor de muncă, să excludă influența factorilor de risc asupra persoanelor menționate.

Totodată, conform completărilor operate, angajatorul va informa salariații despre funcțiile vacante cu normă întreagă și pe fracțiune de normă apărute în cadrul unității, în termen de cinci zile lucrătoare de la data apariției lor. Informația privind funcțiile vacante va fi adusă la cunoștința salariaților și reprezentanților acestora printr-un anunț public, plasat pe un panou informativ cu acces general la sediul unității, precum și pe pagina web.

Completările Codului Muncii nu vor implica cheltuieli suplimentare din bugetul de stat sau din contul angajatorilor privați.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img17006426

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!