În nouă localităţi din ţară vor avea loc alegeri noi ale primarilor
10:05 | 30.08.2017 Categorie: Politică
Chişinău, 30 aug. /MOLDPRES/. În nouă localităţi din raioanele Briceni, Cantemir, Florești, Glodeni, Hâncești, Leova, Strășeni, Telenești şi din municipiul Chişinău vor avea loc alegeri noi ale primarilor, relatează MOLDPRES.
În cadrul ședinței de ieri, Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit pentru data de 19 noiembrie curent desfășurarea alegerilor locale noi ale primarilor orașului Sângera (municipiul Chișinău), comunei Berlinți (raionul Briceni) și al satului Căpriana (r-nul Strășeni).
Alegerile în cele trei localităţi vor avea loc ca urmare a decesului primarilor din Sângera şi Berlinţi, precum şi în legătură cu imposibilitatea primarului din Căpriana de a-şi exercita funcţia.
Anterior, pentru data de 19 noiembrie 2017, CEC a stabilit desfășurarea alegerilor locale noi ale primarilor în satul Fundurii Noi (raionul Glodeni), comunele Ștefănești (r-nul Florești), Plopi (r-nul Cantemir), Sărăteni (r-nul Leova), Ghiliceni (r-nul Telenești) și Lăpușna, (r-nul Hânceşti).
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)