Șeful diplomației moldovenești va întreprinde o vizită de lucru în Serbia
17:16 | 01.09.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. La invitaţia prim-vicepremierului, ministrului Afacerilor Externe al Republicii Serbia, Ivica Dačić, în perioada 1-3 septembrie vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene va întreprinde o vizită de lucru în Serbia, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Programul vizitei şefului diplomaţiei moldovenești la Belgrad va include şi o întrevedere cu Prim-ministrul Ana Brnabic.
De asemenea, delegaţia moldovenească va asista la meciul naţionalelor Serbiei şi R. Moldova din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din 2018.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!