La Bender a avut loc întrevederea reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană
17:26 | 08.09.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. La sediul Misiunii OSCE din orașul Bender a avut loc astăzi întâlnirea de lucru a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chişinăului şi Tiraspolului, Gheorghe Bălan şi Vitali Ignatiev, la care au participat Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, Wolf Dietrich Heim, Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, şi reprezentanţii mediatorilor şi ai observatorilor din cadrul formatului „5+2”, transmite MOLDPRES.
Potrivit Biroului politici de reintegrare, scopul întrevederii a constat în continuarea consultărilor părţilor pe marginea celor mai actuale subiecte de pe agenda negocierilor, trecerea în revistă a progreselor înregistrate în activitatea grupurilor de lucru sectoriale, efectuarea unui schimb de opinii vizavi de posibilităţile de avansare a dialogului şi de identificare a unor soluţii durabile şi viabile la problemele de interes major pentru locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.
În particular, au fost abordate următoarele subiecte:
- măsurile de organizare a interacţiunii în domeniul telecomunicaţiilor;
- modalitatea de admitere a autovehiculelor din regiunea transnistreană în traficul rutier internaţional;
- interconectarea unor reţele de transport feroviar marfar;
- eliminarea barierelor existente în calea liberei circulaţii între maluri;
- deblocarea accesului fermierilor şi agenţilor economici din raionul Dubăsari la terenurile agricole aflate după traseul Camenca-Tiraspol;
- soluţionarea problemelor cu care se confruntă şcolile moldoveneşti cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană;
- perspectivele de continuare a cooperării dintre companiile ce prestează servicii în domeniul contractelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto;
- evacuarea a cinci tone de amoniac de la Combinatul de carne din Tiraspol.
S-a convenit asupra necesităţii de a impulsiona activitatea grupurilor de lucru sectoriale pentru a determina opţiuni tehnice de soluţionare a problemelor prioritare şi a crea premisele necesare pentru desfăşurarea eficientă a negocierilor în cadrul formatelor de dialog „1+1” şi „5+2”.
La finele întrevederii, reprezentanţii politici din partea Chişinăului şi Tiraspolului şi Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean au susţinut briefing-uri de presă.