ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziţie de fotografie „Războiul şi acţiunea umanitară: lecţiile istoriei” a fost vernisată la Chişinău

18:09 | 14.09.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. O expoziţie de fotografie sub genericul „Războiul şi acţiunea umanitară: lecţiile istoriei” a fost vernisată astăzi la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei,  informează MOLDPRES.

Expoziţia cuprinde 50 de imagini din arhivele foto ale Comitetului Internațional al Crucii Roșii, Agenției de știri TASS, Muzeului Central de Stat de Istorie Contemporană a Rusiei și instituției gazdă.

În cadrul evenimentului, directorul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, Eugen Sava a menţionat că fotografiile expuse reprezintă mărturii documentare ale unor momente tragice care au marcat istoria secolelor XIX-XX: Războiul ruso-turc din 1877-1878, Războiul hispano-american din 1898, Primul Război Mondial, Războiul greco-turc din 1919-1922, al Doilea Război Mondial.  

La rândul său, şeful adjunct al Delegaţiei Regionale a Comitetului Internaţional  al Crucii Roşii pentru Federaţia Rusă,  Belarus şi R. Moldova,  Gauthier Lefevre, a afirmat că imaginile expoziţiei arată nu numai cruzimea, brutalitatea, durerea și suferința – părți inerente ale oricărui război – dar, în mod special, exemple de acțiuni umanitare autentice, de compasiune și spirit de sacrificiu de care au dat dovadă angajații acestei organizaţii şi voluntarii întregii Mișcări Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie pentru alinarea suferințelor celor mai vulnerabile persoane.

Prezent la eveniment, Secretarul de Stat al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării,  Andrei Chistol, a subliniat că expoziţia de faţă este o lecţie de istorie pentru cei care vor să cunoască ce s-a întâmplat în aceste războaie.

Expoziţia va fi deschisă până la 14 octombrie.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img17007042

img17007042

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!