ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a condamnat atacul terorist din oraşul Londra

17:38 | 15.09.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 sep. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene condamnă cu fermitate atacul terorist care a avut loc astăzi, în oraşul Londra, Marea Britanie, în staţia de metrou Parsons Green, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.

Ambasada Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord monitorizează evoluţia situaţiei şi menţine permanent legătura cu autorităţile locale din statul respectiv, în vederea stabilirii dacă printre victime sunt cetăţeni ai R. Moldova.

Cetățenii moldoveni care au nevoie de asistență se pot adresa la Ambasada Republicii Moldova de la Londra la numărul de urgență +447895805306 sau la numerele Centrului de Apel al MAEIE: 0 800 909 90, 022 20 10 47, de pe teritoriul Republicii Moldova, și +373 22 78 87 22, dacă apelul este efectuat din străinătate. De asemenea, autorităţile britanice au instituit două linii de urgenţă 0 800 405 040 (poliţia britanică de transport) şi 0 800 789 321 (poliţia metropolitană).
 

img17007072

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!