Maestrul Eugen Doga va susţine concerte la Căuşeni, Soroca şi Hânceşti
15:32 | 18.09.2017 Categorie: Cultură
Chişinău, 18 sep. /MOLDPRES/. Trei concerte dedicate compozitorului Eugen Doga, la 80 de ani de la naştere, cu participarea nemijlocită a maestrului, vor avea loc în perioada 21-23 septembrie în raioanele Căuşeni, Soroca şi Hânceşti, informează MOLDPRES.
Concertele în teritoriu sunt organizate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu sprijinul partenerilor strategici USAID Moldova, Guvernul Suediei, a Oficiului Național al Viei și Vinului, și a consiliilor raionale Căușeni, Soroca și Hâncești. Acestea se înscriu în programul activităților dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului - 2017, fiind susținute în cadrul campaniei #FIIOASPETELENOSTRU.
Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc, a menţionat, în cadrul unei conferințe de astăzi, că pentru desfășurarea concertelor au fost selectate obiective de patrimoniu restaurate cu suportul partenerilor externi. Astfel, spectacolele vor avea loc la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Căușeni (21 septembrie), Cetatea Soroca (22 septembrie) și la Complexul istorico-arhitectural „Manuc Bey” din orașul Hâncești (23 septembrie).
Potrivit oficialului, locațiile selectate vor servi un decor minunat muzicii maestrului Eugen Doga, acestea fiind readuse în patrimoniul nostru național grație partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova. În context, Monica Babuc a subliniat că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat pe parcursul anului mai multe manifestări legate de aniversarea de 80 de ani ai maestrului Eugen Doga.
Cu sprijinul ministerului de resort, pe 26 aprilie, compozitorul Eugen Doga a susţinut un concert la Ateneul Român din București, iar la 7 mai - la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” (7 mai). Un alt concert urmează să aibă loc pe 12 octombrie la Oradea, România. De asemenea, în luna august, la Castelul Mimi din Anenii Noi, a avut loc un concert din ciclul spectacolelor aniversare ale maestrului.
În cadrul celor trei spectacole din septembrie vor evolua Orchestra și soliștii Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Trupa Akord, Vitalie Advahov ș.a. În context, compozitorul Eugen Doga a afirmat că în dimineaţa zilei de astăzi a discutat cu dirijorul Dumitru Cârciumaru ultimele detalii legate de desfăşurarea celor trei spectacole. De asemenea, el a mulţumit ministerului de resort pentru organizarea concertelor respective, menţionând, că graţie acestuia vor fi editate, pentru prima oară în ţară, de la 1991 încoace, notele pieselor sale.
Manifestările enumerate fac parte din Programul de acțiuni culturale dedicate sărbătoririi celor 80 de ani de la naşterea compozitorului Eugen Doga, aprobat de Guvernul Republicii Moldova.
(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)