ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consiliul politic al PDM se va întruni în şedinţă

13:16 | 19.09.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Consiliul politic al Partidului Democrat din Moldova /PDM/ se va întruni în şedinţă la începutul lunii octombrie. Anunţul a fost făcut astăzi în cadrul unui briefing de vicepreşedintele PDM, Andrian Candu, comunică MOLDPRES. 

Potrivit lui Candu, agenda încă nu a fost stabilită, dar sunt deja o serie de subiecte ce necesită a fi examinate.„Decizia Biroului PD a fost ca această ședință să aibă loc la începutul lunii octombrie. Vom reveni ulterior cu informații suplimentare referitor la agendă și dată”, a spus Candu.

Vicepreşedintele democraţilor s-a arătat nedumerit de refuzul şefului statului Igor Dodon de a-l numi pe Eugen Sturza în funcţia de ministru al Apărării şi a specificat că în dimineaţa curentă Guvernul a sesizat Curtea Constituțională privind interpretarea articolului 98 din Constituția Republicii Moldova, în vederea clarificării acțiunilor care pot fi întreprinse de către Prim-ministru și deciziilor care pot fi adoptate de Parlamentul ţării în cazul în care Președintele Republicii Moldova refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru.

“Noi nu trebuie să ajungem la blocaje instituţionale”, a conchis Candu.

Șeful statului, Igor Dodon, a anunțat astăzi că a respins repetat candidatura lui Eugen Sturza pentru funcția de ministru al Apărării.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img17007164

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!