ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Ungheni a fost lansat un proiect pentru prevenirea schimbărilor climatice

16:29 | 21.09.2017 Categorie: Regiuni

Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. “Împreună pentru adaptarea la schimbările climatice” este genericul unui proiect lansat de Primăria municipiului Ungheni, cu susţinerea financiară a Ambasadei Lituaniei în R. Moldova, transmite MOLDPRES.

Proiectul prevede mai multe activităţi regionale, printre care şi un concurs de idei pentru programe în vederea identificării măsurilor şi soluţiilor energetice  prietenoase climei.  Acesta va derula până pe data de 25 septembrie cu moto-ul “Alege să fii promotor al reducerii efectelor negative ale schimbărilor climatice”. La concurs sunt invitaţi să participe grupuri de iniţiativă sau de elevi/tineri inventatori dintr-o instituţie din Ungheni, care vor prezenta machete sau desene tehnice.

“Scopul  proiectului este de a stimula creativitatea şi inovaţia copiilor şi a tinerilor privind utilizarea raţională şi economisirea surselor de energie pentru atenuarea şi reducerea efectelor negative ale schimbărilor climatice. Concursul îşi propune să crească gradul de conștientizare al copiilor și tinerilor privind schimbarea de atitudine și comportament când utilizează sursele de energie, să promoveze cele mai bune idei de proiecte privind economisirea energiei în viața de zi cu zi prin acțiuni concrete și experimente practice”, au afirmat surse de la Primăria Ungheni.

Totodată, în cadrul aceluiaşi proiect administraţia locală a iniţiat şi un concurs de desen cu tematica “Copii şi tineri – ambasadori împotriva schimbărilor climatice”.

Proiectul „Împreună pentru adaptarea la schimbările climatice” este implementat de Primăria municipiului Ungheni în parteneriat cu municipalitatea districtului Joniškis din Lituania și are ca scop creșterea capacității administrative și nivelului de educație a populației privind atenuarea și adaptarea la schimbările climatice. Acest proiect va contribui la dezvoltarea și consolidarea capacităţilor administrative ale orașelor înfrățite Ungheni și Joniškis prin aplicarea, în parteneriat cu principalii actori comunitari, a unor instrumente noi și structuri consultative instituționalizate pentru a fi implementate soluții și măsuri concrete de atenuare și adaptare la schimbările climatice.

(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)

img17007256

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!