Transferurile bănești din străinătate către persoanele fizice au crescut în opt luni cu 9,3 la sută
08:48 | 28.09.2017 Categorie: Economie
Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. Transferurile bănești din străinătate prin intermediul băncilor licențiate în favoarea persoanelor fizice au înregistrat în opt luni 2017 o creștere cu 9,3 la sută față de perioada similară a anului precedent. Persoanele fizice au primit în ianuarie-august mijloace bănești în valoare echivalentă cu peste 760 milioane de dolari SUA, cu 65 milioane mai mult decât în 2016, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), informează MOLDPRES.
Ultimele date ale băncii centrale arată că transferurile de mijloace bănești efectuate în favoarea persoanelor fizice prin sistemul bancar moldovenesc a atins în luna august 106 milioane de dolari SUA. Moldovenii au trimis acasă cu 9,5 la sută mai mulți bani decât în luna august 2016.
Cei mai mulți bani au venit în Republica Moldova din Federația Rusă (38 milioane de dolari SUA), după care urmează Israel cu 16.58 milioane, Italia - 12.3 milioane de dolari, SUA – 8.1 milioane, Marea Britanie – 5.2 milioane, Germania - 5 milioane de dolari SUA.
Ponderea transferurilor din țările CSI în total se cifrează la 37,4 la sută, din țările Uniunii Europene - 33,6 la sută, iar 29 la sută din alte state.
Potrivit datelor BNM, s-a schimbat structura pe valute a transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice. În august 2017, remiterile în euro au crescut cu 5,2 puncte față de perioada similară a anului precedent, până la 33,5 la sută. Dolarul SUA continuă însă să aibă cea mai mare pondere, respectiv 50,9 la sută, chiar dacă a înregistrat o ușoară scădere față de august anul trecut. 10,3 la sută din totalul transferurilor au fost efectuate în ruble rusești, comparativ cu 13,5 la sută în anul 2016.
Transferurile de mijloace băneşti din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice (rezidente şi nerezidente) reprezintă sumele de bani remise în ţară prin intermediul sistemului bancar naţional, inclusiv prin sistemele de transfer internaţional de bani. Circa 97 la sută din transferuri reprezintă remiterile cetățenilor Republicii Moldova care muncesc peste hotare, alte circa 3 la sută alte plăți. Sumele sunt recalculate din valuta originală a transferului în dolari SUA la cursul oficial al BNM la data efectuării transferului. Datele nu includ decontările băncilor din partea stângă a Nistrului.
Conform datelor Biroului Național de Statistică pentru trimestrul doi 2017, ”transferurile băneşti din afara ţării rămân a fi o sursă importantă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea reprezintă 17,7 la sută din total venituri”.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)