ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului Igor Dodon s-a arătat nemulţumit de decizia Curţii Constituţionale

18:02 | 17.10.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a criticat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă decizia Curţii Constituţionale, pe care a calificat-o drept “uzurpare a puterii de stat”, comunică MOLDPRES.

Igor Dodon a anunţat că nu va semna numirea lui Eugen Sturza în funcţia de ministru al Apărării şi nici nu îl va recunoaşte în cazul în care va fi numit de altcineva. ”Ce s-a întâmplat astăzi arată necesitatea trecerii R. Moldova la un stat prezidenţial. Alegeri anticipate şi stat prezidenţial sunt unica soluție“, a opinat Dodon.

Astăzi magistraţii Curţii Constituţionale au examinat sesizarea depusă de Guvern în luna septembrie privind atribuţiile şefului statului la numirea în funcţie a miniştrilor. Potrivit deciziei CCM, Preşedintele are dreptul să verifice corespunderea candidatului propus de Prim-ministru pentru o funcţie, însă nu are drept de veto faţă de propunerea acestuia. Iar refuzul deliberat al şefului statului de numire a unui ministru constituie ”imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile şi justifică instituirea interimatului funcției, care se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru”.

Anterior şeful statului Igor Dodon a respins repetat candidatura lui Eugen Sturza, propusă de majoritatea parlamentară pentru funcţia de ministru al Apărării.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!