ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Hotărârea privind formarea unui grup de lucru pentru modificarea Constituţiei va fi publicată în Monitorul Oficial

12:00 | 19.10.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Hotărârea privind formarea unui grup de lucru pentru modificarea Constituţiei va fi publicată mâine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Astfel, Constituția ar putea fi completată cu un nou articol care ar stabili orientarea statului „la spațiul valoric democratic european”, comunică MOLDPRES.

Din grup vor face parte deputați din fracțiunea Partidului Democrat din Moldova și grupul parlamentar Popular European, specialiști din Secretariatul Parlamentului, Cancelaria de Stat, experți constituționaliști și de politică externă. Fracțiunile PSRM, PLDM, PL și PCRM au refuzat să delege deputaţi în acest grup.

Potrivit deciziei Parlamentului, membrii grupului, în termen de 45 de zile, vor propune modificările la Constituție, după care proiectul de lege va fi trimis Curții Constituționale pentru avizare.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img17008165

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!