Bolnavii de cancer ar putea beneficia de tratament în instituţii medicale private
14:19 | 19.10.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Serviciile medicale de profilaxie, diagnostic, tratament şi supraveghere în domeniul oncologic ar putea fi acordate și de către instituţiile medico-sanitare private licenţiate şi acreditate. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi în prima lectură în Legislativ, comunică MOLDPRES.
Proiectul a fost înaintat încă acum doi ani şi vine să ofere drepturi egale instituţiilor medico-sanitare, indiferent de forma de proprietate, în îndeplinirea misiunii de a presta servicii medicale din domeniul oncologic.
Totodată, pacienții vor avea dreptul de a alege instituţia medicală şi medicii în tratamentul maladiilor oncologice.
Proiectul a generat critici în Legislativ, deputaţi PSRM şi PCRM au propus ca această iniţiativă să fie stopată şi Institutul Oncologic să fie restructurat şi dotat cu aparataj nou.
Potrivit autorilor proiectului, practica internaţională în tratarea bolilor de cancer de către sectorul privat este una pozitivă atât în ţările cu economii puternice precum SUA, Israel, Marea Britanie, Germania, Austria, Franţa, cât şi în ţările cu economii în dezvoltare.
Conform datelor oferite de Institutul Oncologic, în anul 2016, în Republica Moldova în evidența medicilor se aflau peste 52 mii de persoane diagnosticate cu cancer. Totodată, peste 5000 de bolnavi mor anual din această cauză.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)