PDM va sprijini, prin intermediul Guvernului, toate proiectele Primăriei capitalei, care vor fi în interesul cetăţenilor
13:19 | 07.11.2017 Categorie: Politică
Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Partidul Democrat din Moldova (PDM) este gata să sprijine, prin intermediul Guvernului, toate proiectele Primăriei capitalei, care vor fi în interesul cetăţenilor, chiar dacă actualmente nu are aspirații politice în ceea ce privește această instituție. Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele PDM, Vlad Plahotniuc, în urma ședinței săptămânale a formațiunii, relatează MOLDPRES.
Liderul democraților s-a referit, în cadrul unui briefing de presă, la situaţia Primăriei municipiului Chişinău şi numirea noilor viceprimari.
„Am văzut cu toţii cum socialiştii împreună cu liberalii au venit în faţa opiniei publice practic cu aceleaşi idei, Plahotniuc prin atac raider, prin nominalizarea anumitor viceprimari, a preluat conducerea primăriei. Sună cunoscută melodia aceasta, au mai spus-o şi alţii până acum, dar eu vreau să-i întreb pe Dodon şi Ghimpu, voi, împreună ca partide ce deţineţi majoritatea în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), de ce nu puneţi un primar interimar, dacă până acum aşa omogen vă exprimaţi nemulţumirea faţă de cei care au fost nominalizaţi ca viceprimari? De ce lăsaţi PDM care are un singur consilier în CMC să vă pună primarii şi viceprimarii? Încă o dată să fie clar, astăzi socialiştii şi liberalii pot să facă tot ce vor în primăria municipiului Chişinău. Aceștia deţin majoritatea, dar ei stau şi spun la TV precum că PDM, cu doar un vot în CMC, le-au luat primăria”, a spus Plahotniuc.
Președintele PDM a remarcat că în această situație apare o întrebare, „fie socialiştii şi liberalii sunt nişte neputincioşi şi democraţii doar cu un vot au ajuns mai tari decât ambele partide, fie ei mint ca întotdeauna. Ştiţi de ce PL şi PSRM s-au speriat la numirea viceprimarilor, în primul rând se tem că lucrurile în primăria capitalei se vor schimba spre bine, iar în al doilea rând se tem că vor pierde controlul asupra instituţiei care le-a adus satisfacţie şi beneficii pe parcursul anilor. Capitala țării se află într-un dezastru, şi din păcate, ei nu pot să spună că lucrurile stau prost pentru că Plahotniuc e vinovat. În prezent, PDM nu are nici un fel de aspiraţii politice în ceea ce priveşte primăria, dar este gata să sprijine prin intermediul Guvernului toate proiectele bune care vor fi în interesul cetăţenilor”, a afirmat Plahotniuc.
Fostul director al companiei „Gas Natural Fenosa”, Silvia Radu, și consilierul municipal al Partidului Popular European din Moldova, Ruslan Codreanu, au fost numiți ieri în funcția de viceprimari ai municipiului Chișinău. Decizia a fost luată de către fostul primar interimar al capitalei, Nistor Grozavu, după ce subiectele privind numirea viceprimarilor capitalei au fost anterior excluse repetat de pe ordinea de zi a ședinței CMC.
În scurt timp, reprezentanți ai PL și PSRM și-au expus nemulțumirea față de această acțiune și l-au învinuit pe Vlad Plahotniuc că a preluat conducerea instituției.
(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)