ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 67 mii de persoane au beneficiat de creșterea pensiilor, la 1 noiembrie curent

17:31 | 15.11.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. După efectuarea anticipată a celei de-a doua etape de valorizare a pensiilor, la 1 noiembrie curent, 67 691 de persoane au beneficiat de creșterea pensiilor. Despre aceasta a anunțat astăzi Prim-ministrul Pavel Filip în debutul ședinței Cabinetului de miniștri, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

„Am făcut acest pas înainte de termen, pentru că următoarea etapă era preconizată pentru 1 aprilie 2018, și îmi pare bine să vă spun că vedem rezultatele pozitive ale reformei. Acest lucru trebuie să-l înțeleagă toți cei care critică reforma sistemului de pensii”, a spus Pavel Filip.

De valorizarea pensiei au beneficiat persoanele ale căror pensii au fost stabilite în anii 2009-2011. Astfel, pensiile pentru limita de vârstă s-au mărit cu sume cuprinse între 232 și 252 de lei pe lună, ceea ce reprezintă o creștere în medie cu 15-16%. În același timp, pensiile de dizabilitate s-au majorat cu sume cuprinse între 380 și 408 lei lunar sau cu 36-39%, creșterea fiind mai mare decât cea estimată inițial.

Următoarele două etape de valorizare presupun creșterea pensiilor stabilite în anii 2012 - 2014 și, respectiv, în perioada 2015 - 31 martie 2017.

img17008970

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!