Peste 87% dintre participanții la referendum s-au pronunțat pentru revocarea primarului capitalei, iar aproape 12% contra
22:59 | 19.11.2017 Categorie: Politică
Chişinău, 19 nov. /MOLDPRES/. Peste 87% dintre cei aproximativ 110 500 de participanți la referendumul local s-au pronunțat pentru revocarea primarului general al capitalei. Totodată, aproape 12% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat contra revocării edilului. Anunțul a fost făcut în seara zilei de astăzi de Comisia Electorală Centrală (CEC), după prelucrarea a 97% din procesele verbale, informează MOLDPRES.
Potrivit datelor CEC, peste 91% dintre alegătorii din sectorul Centru al capitalei s-au pronunțat pentru revocarea edilului, în sectorul Botanica – aproape 85%, sectorul Râșcani - peste 92%, Buiucani – aproximativ 90%, Ciocana – în jur de 90% și suburbii – aproape 79%.
De asemenea, Asociația Promo-LEX a anunțat în această seară că observatorii la referendumul local au constatat anumite încălcări și abateri noi, printre care: urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale, prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta sau în perimetrul de 50 de metri ai secției de votare, agitație electorală sau PR negru în perimetrul secției de votare, transportarea organizată a alegătorilor, deficiențe în listele electorale etc.
Referendumul de revocare a primarului general al capitalei s-a desfășurat astăzi în capitală. Acesta a eșuat din cauza prezenței scăzute la vot.
(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)