ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Legea privind activitatea băncilor va fi publicată în Monitorul Oficial

10:28 | 14.12.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Legea privind activitatea băncilor va fi publicată în numărul de mâine al Monitorului Oficial al Republicii Moldova şi va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2018, comunică MOLDPRES.

Documentul este unul extins şi vine să alinieze legislaţia naţională la directivele europene.

În urma implementării noii legi, vor fi extinse drepturile și atribuțiile Băncii Naționale a Moldovei în procesul de evaluare şi supraveghere a băncilor, inclusiv vor fi mărite şi diversificate sancțiunile aplicate acestora. Totodată, legea prevede îmbunătățirea cadrului de guvernanță corporativă în bănci și obligativitatea acestora de a avea un capital adecvat în raport cu riscurile la care se expun.

De asemenea, noua lege impune şi o serie de instrumente de supraveghere necesare pentru prevenirea și minimizarea eventualelor deficiențe din activitatea băncilor.

Proiectul legii a fost elaborat cu suportul experților din România și Olanda, în cadrul unui proiect Twinning finanțat de Uniunea Europeană. Băncile vor avea la dispoziție o perioadă de trei ani, până în anul 2020, pentru a se conforma pe deplin noilor reguli şi a trece la sistemul BASEL III. 

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img17009735

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!