ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrian Candu: „Salut decizia anumitor comunități care au anunțat doliu”

09:50 | 16.12.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Speakerul Andrian Candu regretă refuzul președintelui Igor Dodon de a declara zi de doliu național în Republica Moldova, în memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

”Regret că președintele nu a dat curs solicitării mele de a declara zi de doliu național, pentru a respecta o tradiție care există în relația cu România și luând în considerare trecutul nostru istoric. Regret atitudinea președintelui Dodon, care marchează unele zile istorice din trecutul nostru legat de URSS, dar nu ia în considerare și alte momente istorice, care aparțin nouă celor care trăim pe acest teritoriu”, a declarat Președintele Parlamentului.

Andrian Candu a anunțat că astăzi va fi în doliu, în semn de profund respect față de Majestatea Sa Regele Mihai.

”Salut faptul că anumite comunități au decis să fie în doliu. Astfel de inițiative demonstrează prezența spiritului patriotic și civic în rândul oamenilor”, a menționat Andrian Candu.

Potrivit prevederilor legale, doar președintele țării poate declara zile de doliu național.

Joi, Andrian Candu a transmis la Președinție solicitarea de a declara ziua de 16 decembrie drept zi de doliu național.

În această săptămână, delegația Parlamentului Republicii Moldova, condusă de Președintele Andrian Candu, a adus un ultim omagiu Majestății Sale Regele Mihai I al României la Castelul Peleș. Deputații au transmis condoleanțe Familiei Regale și au semnat în Cartea de condoleanțe.

Funeraliile Regelui Mihai vor avea loc astăzi, la Curtea de Argeș.

img17009808

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!