ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova a semnat acorduri cu BERD și BEI privind interconectarea rețelelor electrice cu România

12:48 | 20.12.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Republica Moldova a semnat astăzi acorduri cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană pentru Investiții (BEI) privind finanțarea interconexiunii rețelelor electrice moldovenești cu România. BERD și BEI vor acorda credite în sumă a câte 80 milioane de euro, informează MOLDPRES.

”Este un moment istoric pentru noi, atunci când dăm startul unui nou proiect cu suportul instituțiilor financiare internaționale, a unei investiții în interconexiunea energetică între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Este un megaproiect energetic, ce vine să sporească securitatea energetică a Republicii Moldovei și să dea o alternativă reală sistemului electroenergetic actual bazat pe cel sovietic”, a declarat Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii. El a menționat că aceasta este cea mai mare investiție făcută de la independență încoace.

Reprezentantul UE la Chișinău, Peter Michalko, a apreciat proiectul drept unul „major”, care leagă Republica Moldova de piața energiei electrice a Uniunii Europene. „Este un exemplu de cooperare excelentă dintre Uniunea Europeană, BERD, BEI și Banca Mondială în ceea ce privește materializarea unui proiect concret, care va face o schimbare pentru cetățenii Republicii Moldova”, a menționat diplomatul. El a afirmat că „acest proiect va oferi o securitate energetică Republicii Moldova și în același timp va duce la îmbunătățirea competitivității pieței electrice”.

Contractele prevăd construcţia şi dezvoltarea infrastructurii necesare pentru interconectarea permanentă a reţelelor de transport de energie electrică din România şi Republica Moldova. Banii vor fi utilizați pentru construcția unei staţii back-to-back în Vulcăneşti, a liniei de transport de 400kV între Vulcăneşti şi Chișinău, precum și extinderea staţiei de transformare de la Chişinău.

Pe parcursul anului viitor, contractele de finanțare urmează să fie trecute prin procedurile de ratificare și lansată implementarea, care presupune, la o primă etapă, proiectarea acestei linii de interconexiune, care are două aspecte – linia aeriană de tensiune înaltă, dar și substația back-to-back.

Costul total al proiectului este estimat la 270 milioane de euro. Republica Moldova mai urmează să încheie acorduri de împrumut cu Banca Mondială în sumă de 70 milioane euroi şi Acordul de grant UE NIF în valoare de 40 milioane euro, care a fost agreat.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img17009906

img17009906

img17009906

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!