ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

UE a acordat Guvernului 36,3 mln de euro pentru crearea locurilor de muncă și o administrație publică consolidată

14:11 | 21.12.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană a acordat un suport bugetar Republicii Moldova în  sumă de 36,3 milioane euro. „Mai multe locuri de muncă, exporturi spre UE în creștere, o administrație publică consolidată, servicii de poliție îmbunătățite și o dezvoltare rurală accelerată: acestea sunt obiectivele asistenței acordate astăzi de UE”, se arată într-un comunicat al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, informează MOLDPRES.

Banii europeni vor fi utilizați  pentru implementarea acordului DCFTA (Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător) între UE și Republica Moldova, reforma Poliției, reformele politicii finanțelor publice, implementarea liberalizării regimului de vize cu Europa, precum și dezvoltarea Rurală și a Agriculturii (ENPARD).

Suportul financiar a devenit disponibil, după ce  Guvernul a îndeplinit toate condițiile și a obținut rezultate în cadrul celor cinci programe. Decizia de a efectua o plată de 36,3 milioane euro din 47 milioane euro (eligibile) reflectă îndeplinirea parțială a condițiilor prevăzute în acordurile dintre UE și autoritățile din Republica Moldova.

UE apreciază că Republica Moldova a îmbunătățit competitivitatea sectorului agroalimentar. De asemenea, sprijinul acordat de UE a ajutat producătorii agricoli să respecte standardele de calitate europene și internaționale privind siguranța alimentelor. Autoritățile moldovene au adoptat măsuri legislative importante ce țin de supravegherea pieței pentru a se asigura că produsele de pe piața moldovenească respectă cele mai înalte standarde pentru consumatorii și lucrătorii din Republica Moldova și pentru a asigura protecția mediului, siguranța și echitatea procesului comercial.

Asistența acordată de UE a contribuit la ameliorarea funcționării schimbului de informații pentru gestionarea migrației și a frontierelor, la consolidarea cooperării cu statele membre ale UE privind aceste subiecte și la consolidarea capacităților Republicii Moldovei de a lupta cu traficul de ființe umane și crima organizată. Au fost înregistrate progrese și în realizarea altor acțiuni, sprijinite financiar de UE.

Delegația UE mai arată că pentru continuarea suportului bugetar și în anul 2018, va fi important ca Republica Moldova să-și intensifice eforturile privind obținerea rezultatelor în lupta cu corupția la nivel înalt și în asigurarea independenței și responsabilizării sectorului judiciar. De asemenea, R. Moldova va trebui să asigure respectarea tuturor mecanismelor democratice. Și în cele din urmă, o implementare corespunzătoare continuă a acordului cu FMI și realizarea reformelor asupra cărora părțile au căzut de acord în cadrul contractelor de suport bugetar vor fi foarte importante.

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)

img17009939

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!