Speakerul Andrian Candu a făcut totalurile sesiunii a doua ordinare din anul 2017
16:52 | 22.12.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Andrian Candu a făcut astăzi, în cadrul ședinței Legislativului, totalurile sesiunii a doua ordinare din anul 2017, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
În alocuțiune se menționează:
„Onorat Plen,
Dragi colegi și stimați invitați,
Anul acesta marcăm 25 de ani de când a fost instituit Parlamentul Republicii Moldova. Parlament care în timp învață nu doar să reprezinte, dar și să audă vocea poporului.
După un sfert de secol, am reîntors cetățenilor dreptul de a-și alege deputatul, am creat un muzeu, pentru că lecțiile istoriei trebuie învățate, și am reevaluat rolul parlamentarilor, din cei care, în principal, votează acte legislative, în cei care urmăresc impactul legilor asupra oamenilor.
Mă bucur să constat că societatea și clasa politică a conștientizat necesitatea implementării calitative a legilor și nu doar monitorizarea mecanică și cantitativă a executării angajamentelor. Sesiunea de toamnă a Parlamentului a fost axată în principal pe controlul parlamentar. Împreună cu președinții de comisii am stabilit un plan de lucru și am reușit organizarea a 40 de audieri în comisii, precum și audieri în plen, inclusiv în probleme importante și sensibile cum este cea legată de examenul de bacalaureat sau de alimentația copiilor. Tot în 2017 am organizat audieri și consultări în 13 localități din țară în problema implicării femeilor în procesul decizional și combaterii violenței domestice. La aceste audieri au participat aproape 500 de persoane din rândul autorităților publice locale, centrale și societății civile. În noiembrie, am creat platforma de control parlamentar asupra executării Legii privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și analiza acțiunilor realizate de țara noastră în acest domeniu.
În următoarea sesiune vom continua să urmărim cum lucrează legile adoptate și vom interveni de fiecare dată pentru asigurarea unei implementări fără sincope.
Sincronizarea acțiunilor Parlamentului și Guvernului pentru promovarea agendei de reforme prioritare a continuat și în acest an. Am reușit să votăm cele mai multe legi din foaia de parcurs înregistrate în Parlament. Am organizat zeci de dezbateri publice și am adoptat 325 de acte legislative, inclusiv reforma electorală, pachetul energetic, pachetul financiar bancar, reforma Guvernului. Eforturile de reducere a birocrației, vor continua și în 2018. Am lansat inițiativa de restructurare a Secretariatului Parlamentului, care va trebui să aducă o economie a banilor publici de peste 30 milioane de lei și o reducere a numărului angajaților cu cca 40%.
Deoarece asigurarea libertății de exprimare și a pluralismului de opinii este o prioritate pentru actuala guvernare, am instituit un grup de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media. Pe această platformă a fost prezentat săptămâna aceasta proiectul Codului audiovizualului și al Strategiei de dezvoltare mass-media. Vom promova, expertiza și examina aceste proiecte, deoarece o presă liberă și independentă este un element vital pentru democrație.
În sesiunea curentă am elaborat și am primit avizul de la Curtea Constituțională pentru introducerea obiectivului național de integrare europeană în Legea supremă a țării. Acest lucru va garanta continuarea și după 2018 a parcursului european susținut, conform ultimului sondaj de opinie, de 58% din cetățeni.
Am promovat o politică incluzivă prin multiplele mecanisme care implică oamenii în procesul de luare a deciziilor. Pentru asigurarea accesului la informație din prima sursă, deja la acest moment transmitem pe site-ul Parlamentului ședințele plenare și cele din Sala Europei. Pentru anul viitor vom extinde această practică asupra comisiilor.
În premieră, după un sfert de secol, Parlamentul a instituit propriile distincții pentru oamenii care au reușit prin profesionalism, curaj și talent să schimbe Moldova.
Am testat cu succes și vrem să transformăm în tradiție săptămâna ușilor deschise în lunile mai și septembrie. Am desfășurat acțiuni în parteneriat cu societatea civilă, tinerii activi și instituțiile care raportează Parlamentului. Peste 4 mii de oameni au participat anul acesta la zilele Parlamentului și săptămâna deschiderii Parlamentare, când au fost organizate instruiri, ateliere de lucru, expoziții și sesiuni de întrebări- răspunsuri cu deputații. Am găzduit lansări de filme, de carte, vernisaje și aniversări. Per total în 2017 cca 6800 de vizitatori au beneficiat de tururi ghidate în Parlament, inclusiv cu participarea deputaților. Am realizat 6 spoturi animate despre procesul legislativ, istoria Parlamentului, mecanisme de implicare în procesul decizional, alte teme care vin să explice ce face, de ce face și cum face Legislativul. Vom distribui acest kit informativ în școli ca suport pentru lecțiile de educație civică. Vrem să avem cetățeni informați și implicați, iar generațiile care ne calcă pe urme să fie pregătite pentru asumarea inițiativelor civice și promovarea valorilor democratice.
Dragi colegi, urmează un an electoral, dar în pofida provocărilor și a concurenței vă îndemn să nu uităm că suntem în serviciul poporului și mai presus de toate este obligația noastră de a lucra în beneficiul oamenilor.
Fie ca anul care vine să aducă pace și bunăstare pentru Moldova. La mulți ani și Crăciun fericit!”