Două obiecte suspecte au fost depistate în Parcul Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei
11:07 | 10.01.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 10 ian. /MOLDPRES/. Două obiecte suspecte, care se presupune că ar putea fi obuze, au fost depistate astăzi în Parcul Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei. Zona a fost îngrădită de oamenii legii, urmând ca în scurt timp la faţa locului să ajungă geniştii pentru a le examina, comunică MOLDPRES.
Solicitat de MOLDPRES, Natalia Stati, ofiţer de presă al Poliției capitalei, a specificat că oamenii legii s-au autosesizat după apariţia pe o reţea de socializare a unor fotografii cu obiectele suspecte. „La faţa locului s-au deplasat grupa operativă de la Inspectoratul de Poliţie Buiucani şi salvatori. Perimetrul din apropierea obiectelor suspecte a fost îngrădit şi au fost solicitaţi geniştii şi angajaţii Bombteh. De asemenea, obiectele au fost examinate vizual şi de angajaţii Lumteh, care presupun că ar fi nişte corpuri utilizate pentru cablurile electrice”, a spus Stati.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Ala Diaconu, a precizat pentru Agenţie că în prezent o echipă de genişti din cadrul Batalionului de Geniu „Codru” se pregăteşte pentru a interveni la faţa locului.
În dimineaţa zilei curente, pe o reţea de socializare au apărut mai multe fotografii cu obiecte găsite în Parcul Ștefan cel Mare și Sfânt, lângă un felinar care par a fi obuze.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)