ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi procurori, doi ofițeri şi un fost polițist au fost reținuți pentru corupere pasivă

13:53 | 17.01.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. Doi procurori, un ofiţer superior de urmărire penală, un ofiţer de investigaţii și un fost polițist au fost reținuți ieri pentru corupere pasivă, transmite MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, este vorba de doi procurori care activează în cadrul Procuraturii municipiului Chişinău, oficiul Ciocana; un ofiţer superior de urmărire penală de la Inspectoratul de Poliţie Ciocana; un ofiţer de investigaţii din cadrul IGP, precum şi un fost poliţist.

Aceștia sunt învinuiți că, pe parcursul anului trecut, au cerut bani de la administratorul unei firme pentru a-l elibera din detenţie şi a înceta cauza penală, în care omul de afaceri, împreună cu încă doi colegi, erau cercetaţi penal pentru evaziune fiscală în proporţii mari.

După primirea unei părţi din sumă, procurorii de comun acord cu poliţiştii au „aranjat” eliberarea celor trei oameni de afaceri din „arest preventiv” în „control judiciar” şi le-au returnat o parte din obiectele şi actele ridicate în timpul percheziţiei. Ulterior, procurorii bănuiții le-au recomandat celor trei să-și recunoască vina, urmând ca faptele lor să fie recalificate în „fals în acte”.

Cei cinci au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovaţi de comiterea coruperii pasive, în proporţii deosebit de mari, aceștia riscă de la șapte până la 15 ani de închisoare.

(Reporter A. Ciobanu, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!