Guvernul a aprobat noi reguli pentru piața energiei electrice regenerabile ajustate la legislația comunitară
15:36 | 17.01.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de modificare și completare a Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, care vine să aducă o mai bună claritate pentru investitorii în domeniul energiei regenerabile, informează MOLDPRES.
Proiectul prevede, de asemenea, ajustarea cadrului primar cu incidență în domeniul energiei regenerabile la Legea privind energia electrică și Legea cu privire la gazele naturale. Mai mult ca atât, în proiectul de modificare și completare se aduc precizări referitoare la „posibilitatea” injectării biogazului în rețeaua publică de gaze naturale.
Totodată, se propune extinderea perioadei oferite investitorilor pentru construcția centralei electrice, de la 24 la 36 luni, având în vedere experiențele altor Guverne în organizarea de licitații și edificarea centralelor electrice de valorificare a potențialului regenerabil. În același timp este propusă trecerea în competența Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a procedurii de confirmare a statutului de producător eligibil investitorilor mici.
Agenții economici care își vor anunța intenția să construiască centrale electrice sau să obțină statutul de producător eligibil vor trebui să depună o „garanţie de bună execuţie a contractului”. Proiectul mai prevede „garanţie pentru ofertă” pentru excluderea comportamentului necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă de valabilitate a ofertei și „garanţie pentru participare”, care urmează să fie depuse de solicitant în legătură cu procedura de confirmare a statutului de producător eligibil.
Ministerul Economiei și Infrastructurii precizează că proiectul de lege este elaborat prin prisma armonizării legislației Republicii Moldova în domeniul energiei regenerabile cu acquis-ul Uniunii Europene din sectorul respectiv, precum și transpunerii elementelor pachetului III energetic. Procesul respectiv a fost lansat în cadrul implementării angajamentelor asumate prin semnarea Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora.
Potrivit Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, către anul 2020 urmează să fie atinsă o pondere a energiei din surse regenerabile de cel puţin 17 la sută în consumul final brut de energie. În anul 2020 se preconizează, de asemenea, să fie realizată o pondere a energiei din surse regenerabile de cel puţin 10 la sută în consumul final de energie în transporturi.
(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)