ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Administratorul a două firme riscă şase ani de închisoare pentru corupere activă

15:57 | 26.01.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 26 ian. /MOLDPRES/. Procuratura Anticorupţie a finalizat astăzi urmărirea penală şi a expediat în judecată dosarul de învinuire pe numele administratorului a două firme, bănuit de coruperea unui angajat al Agenţiei Naţionale de Siguranţa Alimentelor (ANSA), comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Procuraturii Generale, la începutul anului trecut, bărbatul care gestiona activitatea a doi agenţi economici l-a contactat telefonic pe şeful Direcţiei control produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi al ANSA, căruia i-a promis bani în schimbul confirmării certificatelor fitosanitare, eliberate pe producţia agricolă exportată de firmele acestuia în Rusia.

Conform sursei citate, după ce a obţinut confirmarea a trei certificate fitosanitare, bărbatul a expediat în calitate de mită, prin intermediul unui sistem de transferuri 100 dolari SUA pe contul angajatului ANSA.

Dacă va fi recunoscut vinovat, administratorul riscă până la şase ani de închisoare şi amendă de 200 mii lei. De asemenea, el ar putea fi obligat să achite şi cheltuielile de judecată.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale a anunţat că în instanţă se află şi cauza penală de învinuire a responsabilului de la ANSA care este bănuit de corupere pasivă.

În luna mai 2017, patru angajaţi ai Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) printre care şi şeful Direcţiei controlul produselor de uz fitosanitar şi fertilizanţi au fost reţinuţi de oamenii legii fiind bănuiţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu.

(Reporter A. Zara, editor  L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!