Reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare s-au întâlnit cu delegația comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR
17:13 | 29.01.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. Reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare s-au întâlnit astăzi cu delegația comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR, care se află într-o vizită de informare în Republica Moldova, în perioada 28-30 ianuarie curent, relatează MOLDPRES.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Legislativului, evenimentele au avut loc în contextul pregătirii de către Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR a avizului comun privind legislația electorală modificată, care urmează a fi aprobat la reuniunea din 16 -17 martie curent.
Părțile au discutat aspecte procedurale de implementare a noului sistem electoral, inclusiv cele ce țin de delimitarea circumscripțiilor, respectarea egalității de gen, votul în diasporă, regiunea transnistreană și alte unități administrativ-teritoriale.
În dimineața zilei, membrii delegației comune au avut întrevedere cu președintele Parlamentului Andrian Candu, ulterior cu reprezentanții PL, PCRM și PLDM. Deputații din opoziție au menționat că nu s-au implicat în constituirea circumscripțiilor, deși au fost invitați să facă parte din comisia de lucru constituită pentru delimitarea circumscripțiilor. La ședință au participat deputații Roman Boțan, Ion Casian, Ion Apostol, Oleg Reidman, Elena Bodnarenco, Maria Postoico și Iurie Țap.
”Ne dorim ca alegătorii să poată vota nu doar partidul favorit, ci și candidatul care îi va reprezenta în Parlament. Regret că celelalte partide parlamentare de opoziție nu au dorit să se implice în activitățile de constituire a circumscripțiilor”, a spus deputatul Vlad Batrîncea. La întrevederea cu delegația comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR au participat deputații fracțiunii parlamentare PSRM Vlad Batrîncea, Vasile Bolea și Vladimir Țurcan.
”Ne pare rău, de interesul scăzut al partidelor politice din Parlament, care au refuzat să se implice în elaborarea aspectului procedural al implementării legislației”, a spus liderul fracțiunii PDM, Marian Lupu. Potrivit lui, prin introducerea sistemului electoral mixt se creează condiții egale de participare a cetățenilor Republicii Moldova la alegeri.
Totodată, deputatul Eugen Carpov a menționat că Republica Moldova este interesată în implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția pentru a realiza, fără dificultate, noile prevederi legislative.
La întâlnirea reprezentanților fracțiunii parlamentare PDM și a Grupului parlamentar Popular European au participat deputații Marian Lupu, Sergiu Sîrbu, Violeta Ivanov – din partea PDM, iar Eugen Carpov, Mihaela Spătaru și Aliona Goța au reprezentat grupul PPE.
În cadrul vizitei delegația comună va discuta cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Comisiei Electorale Centrale, membrii Comisiei naționale pentru constituirea circumscripțiilor, partidele extraparlamentare și societatea civilă.