ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

România va sprijini în continuare parcursul european al R. Moldova, a declarat ministrul român de Externe Teodor Meleșcanu

13:23 | 06.02.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 6 feb. /MOLDPRES/. România va sprijini în continuare parcursul european al R. Moldova şi Chişinăul rămâne o prioritate de prim rang în politica internă și externă a României, indiferent de culoarea politică a guvernelor care se află la putere.  Afirmaţia a fost făcută astăzi de ministrul Afacerilor Externe al României Teodor Meleșcanu în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în comun cu Tudor Ulianovschi, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, aflat într-o vizită de lucru la Bucureşti, comunică MOLDPRES.

Cei doi oficiali au anunţat că subiectul discuţiilor avute la Bucureşti au vizat relațiile bilaterale, precum și agenda regională și internațională a ambelor state.

Șeful diplomației moldovenești a ţinut să sublinieze că pentru autorităţile de la Chişinău orientarea europeană a Republicii Moldova rămâne un obiectiv prioritar al politicii interne și externe, deoarece el exprimă aspirațiile societății. El a mulţumit conducerii de la Bucureşti pentru suportul acordat în mai multe domenii, inclusiv pentru asistența financiară oferită şi a anunţat că în scurt timp la Chişinău ar putea avea loc o nouă reuniune a Guvernelor României şi R. Moldova.

Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe al României, a specificat că Guvernul de la Bucureşti va sprijini în continuare parcursul european al Republicii Moldova, implementarea reformelor, acțiunile în vederea modernizării și eficientizării activității instituțiilor publice, suveranitatea și integritatea teritorială. El a spus că declaraţiile de unire adoptate de unele localităţi din R. Moldova sunt fără implicaţii juridice şi indică voinţa locală a cetăţenilor, iar afirmaţiile preşedintelui R. Moldova Igor Dodon precum că aceste acţiuni ar putea genera un “război civil” sunt „total eronate și disproporționate”.

Anterior şeful statului Igor Dodon a declarat în cadrul unei emisiuni TV că o eventuală unire cu România ar  însemna un război civil.

(Reporter A. Zara, editor  M. Jantovan)

img18000915

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!