ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autorităţile autoproclamatei rmn au înăsprit pedeapsa pentru violenţa faţă de animale

13:45 | 09.02.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 9 feb. /MOLDPRES/. Autorităţile autoproclamatei rmn au înăsprit măsurile de sancţionare pentru  cruzime faţă de animale. Astfel, după 1 martie, când vor intra în vigoare modificările de lege, amenzile pentru comportamentul inuman faţă de animale se vor dubla, iar anumite acţiuni vor fi pasibile de privaţiune de libertate până la trei şi mai mulţi ani, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice.

Potrivit completărilor la Codurile administrativ şi penal, semnate deja de aşa-numitul preşedinte al rmn, Vadim Krasnoselski, cea mai mică amendă, pentru comportament agresiv faţă de animale, fără elemente criminale, va constitui 115 dolari SUA, iar cea mai mare – 172,5 dolari SUA.

În caz că acţiunile vor cădea sub incidenţa Codului penal, atunci penalizările vor varia între 230 de dolari și 800 de dolari. Totodată, pentru violenţă faţă de animale instanţele de judecată vor putea condamna la privaţiune de libertate până la trei ani, chiar şi în lipsa circumstanţelor agravante.

Anterior, amenzile pentru asemenea încălcări, care se încadrau în Codul administrativ, se estimau la aproximativ 58 de dolari, iar puşcărie (până la doi ani) făceau doar infractorii care activau în grup. Conform noilor prevederi, în caz că vor fi depistate împrejurări care agravează culpa, făptaşii vor face până la cinci ani de închisoare. De asemenea, a fost extinsă lista circumstanţelor agravante, care va include sadismul, execuţiile publice, inclusiv on-line, în special în prezenţa minorilor etc.

Până la 1 martie, când vor intra în vigoare noile modificari, pretinsul guvern de la Tiraspol trebuie să elaboreze un regulament care să stipuleze activitatea serviciilor speciale, responsabile de controlul numărului de animale vagabonde, în aşa fel ca să fie evitate conflicte de aplicare a legii.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img18001049

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!