Numărul rapoartelor şi documentelor îndeplinite de cadrele didactice a fost redus de trei ori
15:02 | 16.02.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. Numărul rapoartelor şi documentelor care trebuiau îndeplinite anual de profesori, diriginţi şi directorii de instituţii de învăţământ a fost redus cu 36%, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului informare și comunicare cu mass-media al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, noile reglementări se conţin în “Nomenclatorul tipurilor de documentației școlare și rapoarte în învățământul general” aprobat de minister şi vin să eficientizeze şi să debirocratizeze învățământul general.
Conform sursei citate, numărul documentelor care trebuiau întocmite de profesori va scădea cu 30%, cu 40 la sută se va micşora şi cifra rapoartelor întocmite de diriginţi şi directori de instituţii de învăţământ.
De asemenea, conducerea ministerului anunţă că a fost elaborată şi o nouă metodologie privind repartizarea timpului de muncă a personalului didactic din instituțiile de învățământ, care va reduce numărul de ore obligatorii de activitate în cadrul instituției şi are menirea de a permite profesorilor să aloce timpul necesar pregătirii calitative pentru activitatea didactică, precum și pentru desfășurarea activităților complementare funcției.
La finele anului trecut, liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a anunţat că va solicita Ministerului Educației, Culturii şi Cercetării o evaluare a reformei în educaţie şi a cerut să fie excluse taxele preluate de la profesori pentru cursurile de calificare continuă şi să fie redus numărul de rapoarte şi documente pe care aceştia sunt nevoiţi să le îndeplinească.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)