PDM a solicitat instituţiilor de drept să examineze situaţia în domeniul carităţii
13:11 | 20.02.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 20 feb. /MOLDPRES/. Partidul Democrat din Moldova /PDM/ a solicitat organelor de drept să se autosesizeze în cazul situ-lui caritate.md şi să vină cu o analiză a situaţiei din acest domeniu. Declaraţiile au fost făcute astăzi de către purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, la finele şedinţei săptămânale a democraţilor, comunică MOLDPRES.
Potrivit reprezentatului PDM, instituţiile statului trebuie să identifice dacă într-adevăr există nereguli în acest domeniu în urma cărora sunt afectaţi pacienţii sau dacă stă cineva în spatele acestei situaţii.
„Pentru noi, tema este una sensibilă, dorim să se expună specialiştii, instituţiile statului. Organele de anchetă trebuie să examineze cazul caritate.md şi să constate de ce a apărut o astfel de investigaţie sau dacă este un material la comandă. Noi cunoaştem că în Moldova există aşa numitul turism medical şi dacă există, el trebuie să fie în folosul pacienţilor. Trebuie să cerem o reacţie şi din partea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale”, a opinat Gămurari.
Ieri, în presa naţională a apărut o investigaţie în care jurnaliştii denunţă posibile escrocherii în care ar fi fost implicată o fundaţie de caritate din Chişinău, care colecta bani pentru copiii bolnavi. Câţiva părinţi au relatat jurnaliştilor că intervenţiile promise la o clinică din Turcia, pentru care au fost colectaţi bani de către această fundaţie, au fost de fapt simulate. Fundaţia de caritate, dar şi site-ul vizat în investigaţie, au respins acuzaţiile şi au spus că „este o înscenare”.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)