Hotărârea privind oferirea bursei de excelenţă a Guvernului a intrat în vigoare
14:35 | 28.02.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 28 feb. /MOLDPRES/. Hotărârea privind oferirea bursei de excelenţă a Guvernului și a bursei nominale (pe domenii) a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Potrivit documentului, de bursa de excelență a Guvernului pe anul 2018 vor beneficia șapte tineri. Totodată, alți șase tineri vor primi burse în domeniile: fizică, biologie, chimie și științe umanistice.
În cadrul concursului, la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării au fost depuse 21 de dosare ale studenţilor-doctoranzi, din cadrul a șase instituţii organizatoare de studii superioare de doctorat. Dosarele candidaţilor au fost evaluate de către cinci grupuri de experţi.
Potrivit Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, beneficiarii burselor de excelenţă ale Guvernului vor primi câte 2500 de lei, iar cei ai burselor nominale (pe domenii), câte 2000 de lei. Banii vor fi alocaţi din bugetul de stat.
Pentru a spori pe viitor rata de participare la concurs, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a propus repartizarea proporţională a Burselor între cele șase domenii ştiinţifice stabilite, precum și acceptarea dosarelor doctoranzilor care-și fac studiile cu frecvență redusă și a celor care achită taxa de studii.
(Reporter A. Ciobanu, editor L. Alcază)