ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Compozitorul Eugen Doga a marcat cea de-a 81-a aniversare

09:54 | 01.03.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Compozitorul Eugen Doga, Artist al Poporului, laureat al Premiului Naţional, deţinător al ”Ordinului Republicii”, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a împlinit astăzi 81 de ani, informează MOLDPRES

Într-un interviu acordat recent reporterului nostru, compozitorul Eugen Doga a afirmat că pe parcursul anului trecut, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări, a avut peste 50 de spectacole în R. Moldova, România și Federația Rusă. ”Un concert cu totul special a fost cel susținut în orașul Székesfehérvár din Ungaria, unde este înmormântat tatăl meu, Dumitru Doga, căzut în 1945 în cel de-al Doilea Război Mondial”, a spus Eugen Doga.

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, a menţionat că Eugen Doga este un mare vestitor al primăverii, un ambasador al culturii noastre în lume, un ambasador al frumosului. „Muzica lui Eugen Doga uneşte toată lumea”, a remarcat Gheorghe Duca.

Solicitat de MOLDPRES, academicianul Mihai Cimpoi a menţionat că Eugen Doga este o personalitate intelectuală, o prezenţă vie, dinamică în contextul culturii naţionale, care ne-a dus faima în lumea întreagă.

„Eugen Doga a îmbinat localul cu universalul, s-a plimbat prin mai multe zone culturale şi a valorificat folclorul ţărilor respective.  Are o colaborare frumoasă cu scriitorii.  Împreună cu poetul Anatol Ciocanu a compus cântece pentru interpreta Ludmila Mişov, cu Gheorghe Vodă - imnul oraşului Chişinău, cu Grigore Vieru - piese care au intrat în repertoriul mai multor artişti.  Este membru titular a trei academii, recent devenind membru al Academiei  Europene de Ştiinţă şi Artă”, a constatat academicianul Mihai Cimpoi.

Poetul Nicolae Dabija a subliniat că Eugen Doga este un Eminescu al muzicii. „El este un geniu al muzicii noastre. Este cel care a readus versurile Veronicăi Micle în actualitate. Eugen Doga este la fel de cunoscut la Moscova, Bruxelles, la Bucureşti şi în alte oraşe ale lumii”, a accentuat poetul Nicolae Dabija.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie în 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița. A absolvit Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus o simfonie, cantatele ”Primăvara omenirii" și ”Curcubeul alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 200 de filme, piese instrumentale de cameră, romanțe, cântece pentru copii.

Eugen Doga a fost distins cu Premiul de Stat, titlul onorific ”Artist al Poporului”, cu ”Ordinul Republicii”, Ordinul "Steaua României" în grad de comandor, cu Ordinul "Pentru Serviciul Credincios" (România) și "Za zaslughi pered otecestvom" (Rusia). Compozitorul este autorul celebrului vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)

img18001646

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!