ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în localitatea Ursoaia din Căușeni

14:17 | 02.03.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o gospodărie din satul Ursoaia, raionul Căușeni. Rezultatele au fost stabilite de Centrul Republican de Diagnostic Veterinar (CRDV), relatează MOLDPRES.

Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), cele opt porcine infectate au fost sacrificate, iar cadavrele au fost distruse prin incinerare.

Specialiștii au efectuat dezinfecţia gospodăriei, a spaţiilor de întreținere a porcilor, a aleilor, perimetrelor, ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate. Totodată, a fost stabilită zona de protecție și de supraveghere în jurul focarului. Conform autorităților, în localitate va fi interzisă transportarea suinelor domestice și a produselor provenite din acestea.

Solicitat de agenție, directorul ANSA, Gheorghe Gaberi, a specificat că după confirmarea de către CRDV a apariției focarului, ANSA a notificat structurile abilitate de la nivel național și din cadrul Uniunii Europene, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, despre apariția focarului de pestă porcină africană pe teritoriul țării noastre. „Conform informațiilor din teritoriu, gospodarii au cumpărat carne pentru frigărui. După ce aceasta a fost pregătită, resturile au fost aruncate la porci, fapt care a provocat infectarea animalelor”, a afirmat Gaberi.

La rândul său, șeful serviciului de presă al ANSA, Constantin Rotaru, a specificat pentru agenție că infecția vine din Ucraina. „Acesta este primul focar de pestă porcină din anul curent. Anul trecut, au fost înregistrate mai multe focare în raioanele Ștefan Vodă, Soroca, Edineţ, Donduşeni și Hâncești”, a spus Rotaru.

Pesta porcină africană (PPA) este o boală periculoasa, fără tratament sau vaccin în prezent, care afectează speciile domestice şi sălbatice de porcine. Virusul PPA se transmite prin contact direct între animale sau indirect, prin hrănirea animalelor cu lături care conţin carne sau produse secundare ce provin de la animale infectate, insecte care s-au hrănit din animale infectate sau chiar prin ustensile, haine, furaje contaminate. Virusul PPA supravieţuieşte timp de 6-10 zile în materialele fecale ale animalelor infectate, până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic şi mai mulţi ani în carnea de porc congelată. Mortalitatea animalelor infectate este de 100%.

(Reporter A. Ciobanu, editor L. Alcază)

img18001721

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!