ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un microbuz cu 10 persoane din Republica Moldova s-a ciocnit frontal cu un autoturism în județul Vaslui, România

15:20 | 02.03.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Un accident deosebit de grav s-a produs pe Drumul European 581, pe raza localității Târzii, județul Vaslui. În accident a fost implicat un microbuz pentru transport persoane din Republica Moldova, cu 10 pasageri la bord, dar care sunt în afara oricărui pericol, scrie vremeanoua.ro.

Victimele accidentului sunt cele patru persoane aflate în autoturismul cu care microbuzul s-a ciocnit frontal. Una dintre victime a fost proiectată afară din vehicul și a fost găsită decedată, iar celelalte trei persoane au rămas încarcerate. Reprezentanții ISU Vaslui, prezenți la fața locului cu un echipaj TIM și cu o autospecială pentru victime multiple au intervenit pentru descarcerare și acordarea primului ajutor răniților. Două dintre victime sunt în stare destul de gravă, spun medicii.

Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au constatat că vinovat pentru producerea accidentului este șoferul microbuzului înmatriculat in Republica Moldova. Acesta avea viteză mare, deși se afla pe raza localității. La un moment dat a pătruns pe contrasens unde a izbit frontal Renault-ul care circula regulamentar. Șoferul microbuzului a povestit polițiștilor că mașina care circula în fața sa ar fi frânat brusc, iar pentru a evita impactul, ar fi tras de volan, pătrunzând pe contrasens.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img18001725

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!