Ministrul Tudor Ulianovschi s-a întâlnit cu Directorul Executiv al Senatului Economic European
17:42 | 02.03.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Atragerea investițiilor și dezvoltarea potențialului turistic al Republicii Moldova, crearea unei infrastructuri atractive atât pentru conaționali, cât și pentru oaspeții de peste hotare sunt unele din direcțiile prioritare ale Guvernului. Declarația a fost făcută astăzi de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederii cu Directorul Executiv al Senatului Economic European Michael Ernst Jäger, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.
Interlocutorii au făcut un schimb de opinii asupra situaţiei din ramura turismului și rolul acesteia în economia naţională, în promovarea valorilor naționale, atestând o creştere semnificativă a interesului cetățenilor străini fața de țara noastră, în special în perioada desfășurării unor evenimente naționale, cum ar fi Festivalul ”Mărțișor”, Ziua Vinului etc.
În context, Tudor Ulianovschi și Michael Ernst Jäger au convenit asupra organizării unei vizite informaționale în țara noastră a membrilor Senatului Economic European, fapt care va contribui la dezvoltarea ramurii turismului, inițierii unor proiecte investiționale în domeniul respectiv.
În scopul dezvoltării unor relații de parteneriat cu țara noastră, Michael Ernst Jägera avut întrevederi cu Directorul General al Agenției Turismului și cu conducerea Asociaţiei Naționale pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM).
Michael Ernst Jäger efectuează o vizită în Republica Moldova la invitația șefului Diplomației moldovenești, urmare contactelor stabilite în marja vizitei ministrului Ulianovschi în landul Bavaria, care a avut loc în ziua de 18 februarie 2018.
Notă: Senatul Economic European (SEE) reprezintă un grup de asociații comercial-economice, cu un succes deosebit în afaceri, lideri de piață în domeniile lor de activitate. La moment, în Uniunea Europeană, SEE este punctul central al rețelei care cuprinde mai mult de un milion de întreprinderi partenere.