Ministrul de Externe al Ungariei va întreprinde o vizită oficială la Chișinău
15:58 | 06.03.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 mar. /MOLDPRES/. La invitația ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, la 7 martie curent, în Republica Moldova se va afla cu o vizită oficială ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, Péter Szijjártó. În cadrul vizitei cei doi miniștri vor semna Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea în domeniul mediului, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.
În cursul întrevederilor de la Chișinău cu conducerea de vârf a Republicii Moldova vor fi discutate aspecte ale cooperării bilaterale între R. Moldova și Ungaria și aprofundarea acestora prin intermediul diferitelor proiecte comune, precum și colaborarea în cadrul diverselor organisme regionale și internaționale.
Interlocutorii vor aborda și subiectele legate de implementarea de către Republica Moldova a prevederilor Acordului de Asociere RM-UE, contribuţia şi rolul țării noastre în cadrul Parteneriatului Estic, etc.
Miniștrii Tudor Ulianovschi și Péter Szijjártó vor susține o conferință de presă comună, unde vor prezenta principalele teme discutate în cadrul dialogului bilateral.