R. Moldova și Ungaria vor coopera în domeniul mediului
15:00 | 07.03.2018 Categorie: Politică
Chişinău, 7 mar. /MOLDPRES/. Republica Moldova și Ungaria vor coopera în domeniul mediului, potrivit unui Memorandum de Înțelegere semnat astăzi la Chișinău de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, și ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, Péter Szijjártó, care se află într-o vizită oficială în țara noastră, relatează MOLDPRES.
Documentul prevede un schimb de date pe subiectul managementului apei. Memorandumul presupune realizarea mai multor proiecte și expertize pentru asigurarea populației Republicii Moldova cu apă potabilă de calitate.
În cadrul unei conferințe de presă, cei doi oficiali au declarat că au discutat despre cooperarea bilaterală între Republica Moldova și Ungaria. „Am decis aprofundarea relațiilor prin intermediul diferitor proiecte comune, precum și colaborarea în cadrul diverselor organisme regionale și internaționale. Am vorbit și despre implementarea de către Republica Moldova a prevederilor Acordului de Asociere cu UE, contribuţia şi rolul țării noastre în cadrul Parteneriatului Estic. Un subiect discutat a fost și revigorarea cooperării bilaterale în domeniul economic și cel al mediului pentru o cooperare frumoasă în viitor”, a spus Tudor Ulianovschi.
„Vizita de astăzi arată încă o dată sprijinul venit din partea Ungariei. Dialogul dintre țările noastre este unul foarte bun. Există un potențial economic care este și urmează a fi valorificat. La fel, Ungaria sprijină Republica Moldova în parcursul său european, de aceea mulțumim pentru susținerea acordată, inclusiv în cadrul instituțiilor europene”, a remarcat Ulianovschi.
La rândul său, ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, Péter Szijjártó, a specificat că țara noastră este un partener important pentru Ungaria. „Ungaria va oferi Republicii Moldova tot suportul necesar în parcursul său european și accelerarea procesului de integrare în UE. În acest sens, suntem gata să împărtășim experiența noastră”, a afirmat oficialul.
Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Ungaria au fost stabilite la 16 ianuarie 1992. Cele două țări au semnate 60 de tratate în cele mai diverse domenii, precum cel investiţional, comercial-economic, agricol, umanitar, migraţie etc.
(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)