ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 3300 de moldoveni s-au îmbolnăvit de tuberculoză în anul trecut

11:45 | 15.03.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Circa 3360 de moldoveni s-au îmbolnăvit de tuberculoză în anul 2017, cu 218 mai puţin decât în anul precedent. Datele au fost făcute publice de conducerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în cadrul unor audieri organizate de Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie, comunică MOLDPRES.

În cursul discuțiilor pe platforma parlamentară, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari a menționat că prevenirea și controlul tuberculozei reprezintă una din problemele prioritare ale sistemului de sănătate, iar controlul acesteia constituie un obiectiv strategic de interes național.

„Actualmente în țară derulează cel de al cincilea Program național de control al tuberculozei 2016-2020 și care este orientat spre reducerea ponderii tuberculozei în Republica Moldova, inclusiv a tuberculozei rezistente la medicamente, prin asigurarea accesului universal la servicii de prevenire, diagnostic și tratament de calitate și aplicarea intervențiilor strategice centrate pe pacient”, a subliniat ministrul.

În acelaşi  context, secretarul de stat, Aliona Serbulenco, a prezentat realizările și perspectivele în domeniul prevenirii tuberculozei în Republica Moldova şi a specificat că pe parcursul ultimilor ani, în țară, s-a constatat o tendinţă de stabilizare a situaţiei epidemiologice a tuberculozei.

“Până în anul 2020 vor fi depuse eforturi pentru a asigura accesul universal la diagnosticul precoce al tuturor formelor de tuberculoză, accesul universal la tratament prin abordare centrată pe pacient, a asigura măsurile de profilaxie în controlul tuberculozei și menținerea unei rate de vaccinare cu vaccinul antituberculos Bacillus Calmette–Guérin la naștere de cel puțin 95%”, a spus Serbulenco.

La mijlocul lunii ianuarie a anului curent, Fondul Global de Combatere SIDA, Tuberculozei și Malariei a anunţat că va oferi Republicii Moldova două granturi în valoare de 15,8 milioane de euro pentru reducerea îmbolnăvirilor cu tuberculoză şi SIDA.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, în 2016 au fost înregistrate 380 de decese din cauza tuberculozei.

Conform datelor oferite de Organizația Mondială a Sănătății, deși la nivel mondial se remarcă o scădere cu 22% a numărului deceselor prin tuberculoză, aceasta rămâne una din primele zece cauze ale deceselor la nivel global.

(Reporter A. Zara, editor  M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!