Pasagerii „Air Moldova” pot călători spre încă 95 de destinaţii din 44 de ţări
10:07 | 17.03.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 17 mar. /MOLDPRES/. Pasagerii companiei „Air Moldova” pot călători, începând cu 13 martie, spre încă 95 de destinaţii din 44 de ţări din Europa, Asia, Orientul Mijlociu şi Africa, conform unui acord bilateral semnat de Compania „Air Moldova" şi compania aeriană „Fly Dubai”, informează MOLDPRES.
Potrivit acordului semnat, pasagerii pot ajunge la destinaţii precum Thailanda, Sri Lanca, Tanzania, India etc., prin zborul direct Chişinău-Dubai, operat de „Air Moldova” și „Fly Dubai”.
Acordul semnat va facilita achiziţionarea biletelor de către pasageri şi le va oferi posibilitatea să călătorească în baza unui singur tichet, în toată reţeaua Companiilor „Air Moldova” și „Fly Dubai”.
Conform acordului semnat, fiecare companie a obţinut dreptul de a comercializa bilete pe destinaţiile celeilalte companii. Această colaborare garantează pasagerilor companiilor - partenere conexiuni mai comode şi oferă noi posibilităţi de a călători.
Air Moldova operează zboruri directe spre 30 de destinaţii din Europa şi Asia precum: Atena, Barcelona, Bologna, Bruxelles, București, Dubai, Dublin, Geneva, Istanbul, Ekaterinburg, Florenţa, Frankfurt, Larnaca, Lisabona, Londra, Krasnodar, Madrid, Milano, Moscova, Paris, Roma, Veneția, Verona, Viena, Sankt-Petersburg, Tel-Aviv și Torino la care se adaugă cursele sezoniere – Antalya, Tivat și Sharm-el-Sheikh. Compania oferă două clase de deservire – econom şi business.
(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)