ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Liderul coaliției de guvernare a discutat cu reprezentantul special al OSCE despre soluționarea conflictului transnistrean

16:17 | 27.03.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. Liderul coaliției de guvernare, Vlad Plahotniuc, a discutat astăzi cu reprezentantul special pentru reglementarea transnistreană al președinției italiene în exercițiu a OSCE, Franco Frattini, despre soluționarea conflictului transnistrean și modul în care conducerea politică de la Chișinău poate sprijini în continuare acest proces, transmite MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc a specificat că rezolvarea conflictului transnistrean poate fi bazată doar pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării în hotarele sale recunoscute la nivel internațional, așa cum este stipulat în Declarațiile ministeriale ale OSCE. Totodată, Vlad Plahotniuc a subliniat că „actuala coaliție de guvernare a reușit în toamna anului trecut să semneze o serie de protocoale cu Tiraspolul, documente care au oferit beneficii oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și au pornit un proces important de construire a încrederii”.

„Coaliția de guvernare se angajează să îndeplinească angajamentele politice asumate de către părți în Protocolul „5+2” de la Viena pentru a asigura continuarea progreselor în 2018. La fel, un principiu fundamental al coaliției de guvernare este să vadă finalizată, conform Declarației de la Summit-ul OSCE din Istanbul, retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus Plahotniuc.

La rândul său, Franco Frattini a menționat că Republica Moldova are suportul comunității internaționale privind stadiul final al procesului de reglementare. 

Oficialul a salutat inițiativa demonstrată de Chișinău în ultimul an, ceea ce a dus la semnarea în noiembrie 2017 a patru acorduri extrem de importante, care acum se implementează. Din punctul său de vedere, sarcina lui în acest an este ca, împreună cu Misiunea OSCE din Moldova și partenerii internaționali în procesul „5+2”, să ajute părțile să ajungă la acorduri privind cele trei subiecte restante din „pachetul de opt” conform Protocolului „5+2” de la Viena. Acesta a precizat că „OSCE e în continuare pregătită să joace un rol de mediere în procesul de evacuare și distrugere a munițiilor și armamentelor rusești, conform mandatului Misiunii OSCE, extins în 1999 ca urmare a Summitu-lui OSCE de la Istanbul și susținut anual de toate cele 57 state membre ale OSCE”.

Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Italiei pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, efectuează o vizită oficială la Chișinău și Tiraspol în perioada 26-28 martie. În capitală, Reprezentantul Special a avut întrevederi cu șeful statului, Igor Dodon, prim-ministrul Pavel Filip, precum și cu viceprim-ministrul pentru reintegrare, Cristina Lesnic.

La Tiraspol, oficialul se va întâlni cu așa-numitul lider din stânga Nistrului Vadim Krasnoselski și reprezentantul politic din partea regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img18002467

img18002467

img18002467

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!