La Palatul Culturii din Iași a fost vernisată o expoziție de covoare basarabene
15:01 | 30.03.2018 Categorie: Cultură
Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. O expoziție de covoare basarabene cu genericul ”Imaginea lumii țesută în lână – Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău (Republica Moldova)”, a fost vernisată zilele acestea la Palatul Culturii din Iași - complexul Muzeal Național ”Moldova”. Evenimentul este dedicat Centenarului Unirii, informează MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, expoziția reunește 38 de scoarțe (din zestrea de peste 2.000 de covoare ale muzeului) cu o mare valoare patrimonială, majoritatea fiind din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, perioada de maximă înflorire a acestui domeniu.
Rosturile și semnificațiile scoarțelor de altădată au fost dezvăluite de profesorul universitar Ion H. Ciubotaru, etnologul Varvara Buzilă și directorul general al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, Petru Vicol.
Solicitat de MOLDPRES, directorul instituției, Petru Vicol, a menționat că expoziția este itinerantă. În mai-iunie 2017, aceasta a fost expusă la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, iar în septembrie va ajunge la Complexul Muzeal ”Ștefan cel Mare” din Vaslui, România. Potrivit lui Petru Vicol, pe lângă covoare, au fost etalate și imagini care redau procesul integral de confecționare a covoarelor, începând de la creșterea oilor, prelucrarea și vopsirea lânii și până la țesutul scoarțelor. Expoziția este însoțită de un catalog, în care sunt prezentate cele mai valoroase covoare, cu descrierea elementelor, tehnica de confecționare a acestora.
De-a lungul timpului, valoarea scoarțelor basarabene a fost elogiată de mari personalități ale culturii românești (Nicolae Iorga, Lucian Blaga, George Oprescu ș.a.), precum și de specialiști de peste hotare. La 1 decembrie 2016, „Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova” au fost înscrise în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Expoziția va fi deschisă până la 24 iunie.
(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)