Un bărbat din Cahul a fost reţinut de CNA după ce a vândut ilegal mai multe apartamente
12:32 | 11.04.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. Încă un membru al unei grupări specializate în vânzarea ilegală a apartamentelor din Cahul a fost reţinut de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor CNA, din grupare mai făceau parte încă doi bărbaţi printre care un registrator de la Oficiul teritorial cadastral Cahul. Aceştia au fost reţinuţi la finele lunii martie de către ofiţerii CNA şi procurori.
Cel de-al treilea membru al grupării are 34 de ani şi este originar dintr-un sat din municipiul Cahul. Acesta, acţionând în complicitate cu registratorul de la Oficiul teritorial cadastral Cahul, ar fi falsificat un buletin de identitate și câteva hotărâri de judecată, în baza cărora a obținut ilegal dreptul de proprietate asupra a două bunuri imobile. Bărbatul va petrece următoarele 72 de ore în izolator.
Conform datelor operative, cele două apartamente au fost vândute prin persoane interpuse. Respectiv, primul apartament a fost înstrăinat ilegal cu 500 mii de lei, iar al doilea - cu 354 mii de lei.
În cazul dat a fost iniţiată o cauză penală, dacă va fi găsit vinovat bărbatul şi ceilalţi doi complici ai săi riscă până la 15 ani de închisoare.
(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)