ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Legea cu privire la controlul în comun la frontiera moldo-ucraineană a fost promulgată de președintele Poroșenko

12:08 | 12.04.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat astăzi Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, în prezența prim-ministrului Pavel Filip. Șeful Executivului se află în vizită la Kiev cu ocazia participării la Forumul de securitate, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

Premierul a exprimat recunoștință pentru acest pas important, care va permite Republicii Moldova să controleze pe deplin frontiera de stat moldo-ucraineană, inclusiv pe segmentul transnistrean. Controlul în comun la frontieră a fost început pe 17 iulie 2017 în punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk, aflat pe teritoriul Ucrainei.

Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene a fost ratificată de Rada Supremă a Ucrainei la 1 martie curent. Intrarea în vigoare a Acordului va permite extinderea controlului în comun la toate punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Pavel Filip și Petro Poroșenko au menționat că astfel va fi asigurată o luptă mai eficientă împotriva criminalității și contrabandei la hotar și va spori securitatea regională.

Oficialii au remarcat relațiile excelente între țări și au convenit să mențină în continuare un dialog politic activ pentru implementarea tuturor documentelor bilaterale semnate.

Drept priorități pentru perioada următoare, Pavel Filip și Petro Poroșenko au evidențiat deschiderea podului dintre localitățile Unguri și Boronița și urgentarea procesului de demarcare a frontierei de stat moldo-ucrainene.

Părțile au discutat despre activitatea Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare comercial-economică, precum și despre colaborarea dintre autoritățile de profil din cele două țări. În context, a fost menționată organizarea, în ultima perioadă, a mai multor întâlniri și negocieri privind subiectele de interes comun de pe agenda bilaterală, în special – protejarea ecosistemului bazinului râului Nistru și proiectul Acordului privind funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean.

Prim-ministrul Pavel Filip a apreciat, în această ordine de idei, nivelul avansat al discuțiilor dintre state, în acest an urmând să fie organizate o serie de evenimente care vor consolida dialogul bilateral. În luna mai curent, ministrul de Externe moldovean urmează să efectueze o vizită în Ucraina, iar în iunie, la Chișinău, va avea loc reuniunea prim-miniștrilor statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM.

La rândul său, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, s-a arătat convins că acestea și alte evenimente vor contribui la avansarea relațiilor moldo-ucrainene, inclusiv pe dimensiunea comercial-economică, și a reconfirmat angajamentul pentru realizarea tuturor acțiunilor comune planificate.

img18002946

img18002946

img18002946

img18002946

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!