ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Tiraspol au fost depistate mai multe surse de poluare nocivă a aerului

10:06 | 13.04.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 13 apr. /MOLDPRES/. Mai multe surse de poluare atmosferică au fost depistate la Tiraspol. Despre aceasta a anunţat ieri aşa-numitul Serviciu de control ecologic şi protecţie a mediului înconjurător al autoproclamatei rmn, care a făcut investigaţiile necesare după ce au fost recepţionate mai multe plângeri din partea locuitorilor oraşului, transmite MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat, pe adresa Serviciului au parvenit mai  multe înştiinţări din parte tiraspolenilor care au informat că „în aer se simte miros puternic de chimicale, în timpul serii şi al nopţii, în diferite sectoare ale municipiului”.

Specialiştii Serviciului au întreprins măsurile necesare şi au identificat mai multe gunoişti de deşeuri industriale, care erau prelucrate termic pentru a separa metale preţioase. Ca urmare, aerul a fost poluat cu substanţe nocive.

Stocurile periculoase au fost lichidate, proprietarii imobilelor, unde au fost descoperite acestea, au fost sancţionaţi, însă autorităţile autoproclamatei rmn nu exclud că asemenea depozite ar putea fi şi în alte părţi. Serviciul ecologic de la Tiraspol a precizat că va continua acţiunile pentru identificarea gunoiştilor primejdioase.

În această ordine de lucruri, specialiştii avertizează că arderea deşeurilor industriale prezintă pericol major pentru mediul înconjurător şi sănătatea populaţiei. În urma mocnirii şi arderii acestor substanţe în aer se emană componente specifice care sunt cancerigene, otrăvitoare pentru om.

Pe de altă parte, mai mulţi ecologi afirmă că situaţia nu va suferi mari schimbări în bine, atâta timp, cât încălcarea legislaţiei ecologice va fi pedepsită doar sub formă administrativă.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img18002989

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!