ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 1200 de locuri de parcare vor fi disponibile de Paştele Blajinilor în apropierea Cimitirului „Sf. Lazăr"

10:30 | 13.04.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 13 apr. /MOLDPRES/. Peste 1200 de locuri de parcare pentru autoturismele private vor fi disponibile în zilele de 15 şi 16 aprilie pe teritoriile din zona adiacentă Cimitirului „Sfântul Lazăr", comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al municipalităţii, peste 150 de maşini vor putea fi parcate în locuri special marcate pe strada Cucorilor 41.

Alte circa 600 de locuri de parcare au fost identificate şi marcate pe mai multe porţiuni de pe strada Doina. La adresa Doina 199 au fost amenajate 200 de locuri de parcare, alte 100 vor fi disponibile la Doina 191/1, iar circa 350 maşini vor putea fi parcate la Doina 201.

Chişinăuienii care vor veni la cimitirul „Sf. Lazăr" îşi vor putea lăsa maşinile şi la parcările din strada Socoleni, Iazului şi Ankara.

Autorităţile reamintesc locuitorilor capitalei că de Paştele Blajinilor, circulaţia transportului, cu excepţia transportului public, pe strada Doina, tronsonul cuprins între strada Socoleni şi intrarea principală în Cimitirul „Sf. Lazăr" va fi sistată.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img18002991

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!