ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrian Candu a prezentat prioritățile țării la reuniunea Rețelei Globale a Legislatorilor în domeniul siguranței rutiere

09:14 | 14.04.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. ”Siguranța rutieră este o preocupare prioritară pentru guvernare, motiv din care, în calitate de președinte de Parlament, am format o platformă de control parlamentar pe care se analizează și evaluează politicile privind siguranța în trafic”, a declarat președintele Parlamentului la Reuniunea de lucru a Rețelei Globale a Legislatorilor în domeniul siguranței rutiere – actualizarea Manifestului pentru siguranța rutieră și activități pentru 2018, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului. 

Andrian Candu a făcut o prezentare a activităților inițiate în calitate de președinte de Parlament, dar și de Ambasador al siguranței rutiere în Republica Moldova. În particular, președintele a vorbi despre susținerea acordată inițiativei de a crea o entitate națională pentru managementul siguranței rutiere, a Fondului de siguranță rutieră și a unei baze de date referitoare la estimarea sectoarelor de drum cu risc sporit de accidente. De asemenea, Candu a anunțat despre determinarea de a introduce un modul educațional de securitate rutieră, începând cu ciclul preșcolar. Președintele Parlamentului a subliniat că Parlamentul, Guvernul și societatea civilă vor continua eforturi conjugate, împreună cu partenerii internaționali pentru asigurarea unei infrastructuri rutiere sigure și pentru creșterea siguranței oamenilor. 

”Anul acesta guvernarea a lansat un program complex național Drumuri bune pentru Moldova, unde componenta de siguranță rutieră este abordată drept una prioritară. Toate proiectele care vizează infrastructura drumurilor vor fi implementate luând în calcul standardele europene de securitate”, a menționat președintele Parlamentului.   

Discuțiile de la Reuniune au vizat obiectivele globale care trebuie asumate pe domeniul siguranței rutiere și care au fost în egală măsură susținute de ONU și reprezentanții UE. Republica Moldova a subscris angajamentelor. Potrivit lui Andrian Candu, tragediile provocate de accidente pot fi reduse substanțial, iar oamenii să se întoarcă zilnic acasă în siguranță, dacă vom ține cont de noile cerințe ale siguranței rutiere, proiectele de infrastructură, dar și educația corectă a tuturor participanților la trafic. 

Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează o vizită în SUA, în perioada 11-19 aprilie 2018. Speakerul a avut un discurs la Reuniunea Adunării Generale a ONU privind siguranța rutieră, mai multe întrevederi cu parlamentari, dar și oficiali ONU. Dată fiind buna cooperare stabilită între președintele Parlamentului și membrii celor două camere ale Parlamentului englez, a fost făcut un schimb de opinii pe principalele subiecte de pe agendă cu Lord Dubs. 

Andrian Candu a fost desemnat ambasador al Siguranței Rutiere în 2017 de către „Eastern Alliance for Safe and Sustainable Transport”. Republica Moldova a semnat rezoluţia ONU privind declararea anilor 2011-2020 „Decada acţiunilor în domeniul siguranţei rutiere”. Anul trecut Andrian Candu a promovat o campanie de informare și sensibilizare pentru transportul în siguranță al copiilor, a facilitat organizarea mai multor expoziții, difuzare de materiale despre riscurile excesului de viteză, a distribuit reflectorizante în școli și a făcut mai multe demersuri pentru dotarea suplementară cu însemne rutiere a trecerilor de pietoni, în special din zona școlilor.

img18003030

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!