ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

​​A fost instituită o linie de informare pentru alegerile locale noi

16:11 | 14.05.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 14 mai. /MOLDPRES/. O linie de informare privind procedurile de votare în cadrul alegerilor locale noi din 20 mai a fost instituită astăzi de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) şi Comisia Electorală Centrală, transmite MOLDPRES.

Potrivit CICDE, persoanele pot apela la numărul de telefon (022) 88 01 01. Aici ele pot afla despre secția la care votează și procedura de vot, soluționarea diferitelor situații legate de procedurile electorale, depunerea contestațiilor și verificarea în listele electorale.

De asemenea, linia de informare vine şi în sprijinul funcționarilor electorali, reprezentanţilor concurenților electorali, precum și observatorilor.

Linia funcționează de luni până vineri între orele 08.00 – 17.00; sâmbătă 19 mai: 08.00 – 18.00, iar în ziua alegerilor, duminică 20 mai: 05.00 – 24.00.

Un serviciu similar a fost organizat și în cadrul ultimelor trei scrutine naționale.

La 20 mai vor avea loc alegeri noi ale primarilor în șapte localități: municipiul Chișinău, municipiul Bălți, comuna Leușeni și satul Nemțeni din raionul Hâncești, comuna Volovița din raionul Soroca, comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei și comuna Pârliţa din raionul Ungheni.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img18003925

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!