În R. Moldova au fost înregistrate încă două cazuri de rujeolă
18:19 | 14.05.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 14 mai. /MOLDPRES/. Autorităţile au anunţat că testele de laborator au confirmat prezenţa rujeolei la doi pacienți din capitală, un bărbat și o femeie de etnie romă. În ambele cazuri infectarea a avut loc în afara țării, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, primul caz de rujeolă a fost confirmat la 8 mai curent, la un bărbat cu vârsta de 33 ani, șofer al unui autocar care făcea curse pe ruta Chișinău – Cluj. Bolnavul s-a aflat la tratament în spitalul clinic se boli infecțioase Toma Ciorbă, fiind externat în stare satisfăcătoare.
Al doilea caz a fost confirmat la data de 11 mai la o persoană de etnie romă cu vârsta de 21 ani din municipiul Chișinău. Pacienta s-a îmbolnăvit pe când se afla în regiunea Vinnița, Ucraina, unde s-a aflat timp de peste o lună. Femeia nu a fost vaccinată la fel ca și copilul ei în vârstă de șase luni și care în prezent se află sub supravegherea medicilor.
Solicitat de agenţie, directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a specificat că situaţia din ţară, dar şi din statele vecine privind această infecţie, este monitorizată zilnic de epidemiologi.
Conform sursei citate, în România pe parcursul anilor 2017-2018 s-au înregistrat 12.991 bolnavi de rujeolă dintre care 52 au decedat. În Ucraina, pe parcursul anului curent au fost înregistrați 12.824 bolnavi de rujeolă. O morbiditate sporită prin rujeolă se atestă în Franța, Georgia, Grecia, Italia, Serbia.
El a specificat că unica formă de protecţie împotriva acestei infecţii este vaccinarea şi a venit cu un apel către toţi părinţii, care se declară împotriva vaccinării, să îşi modifice decizia şi să imunizeze micuţii.
„Aceste infecţii imunodirijabile pot fi prevenite doar prin vaccinare, iar Moldova are stocuri suficiente de vaccin, rata de imunizare fiind de peste 95 la sută. În cazul unei eventuale epidemii, cei mai afectaţi ar fi copiii care nu au fost vaccinaţi”, a opinat epidemiologul.
Conform sursei citate, pentru a dispune de imunitate, copiii trebuie vaccinaţi cu trei doze de vaccin, prima dată la vârsta de 12 luni, după care la şase şi 15 ani.
Rujeola prezintă severitate din cauza complicaţiilor pe care le poate dezvolta: virusul rujeolei poate cauza complicaţii precum bronşita, pneumonia, encefalita. Incidenţa maximă a bolii se atestă în lunile de iarnă.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)