ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului a declarat că ar deține toate împuternicirile necesare pentru a semna tratatele internaționale

13:13 | 16.05.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. Șeful statului, Igor Dodon, a declarat că ar deține toate împuternicirile necesare pentru a semna tratatele internaționale. Potrivit oficialului, acest drept i-ar fi asigurat prin Constituție, transmite MOLDPRES.

Declarațiile au fost făcute astăzi în cadrul unei conferințe de presă. Igor Dodon a remarcat că „în conformitate cu Constituția Republicii Moldova, președintele este desemnat expres pentru a purta tratative și a încheia tratate în numele Republicii Moldova, fără acordul deplinilor reprezentanți ai puterii statului. În virtutea funcției, șefii de state nu au nevoie de împuterniciri speciale pentru a semna acorduri internaționale, mai ales că tratatul ce prevede că Republica Moldova a obţinut statutul de observator în Uniunea Eurasiatică nu stipulează că actul necesită a fi ratificat de către Parlament”, a spus Dodon.

„Prin acest document ne propunem să obținem rezultate benefice pentru R. Moldova în trei direcții: piața de desfacere (exportul), politica migrațională față de cetățenii care muncesc în țările membre ale Uniunii Eurasiatice și domeniul resurselor energetice. Acestea sunt trei direcții principale și așteptările noastre de la statutul de observator. Atât la Moscova, cât și la Bruxelles, atât cu partenerii din Federația Rusă, cât și cei din UE și SUA ne dorim un echilibru în relațiile externe. Vom fi prieteni cu toți, dar vom porni tot timpul de la interesul nostru național. Totodată, acest tratat nu influențează Acordul de Asociere cu UE și nu înseamnă că R. Moldova va face parte din Uniunea Eurasiatică”, a precizat Dodon.

În urma anunțului președintelui Igor Dodon prin care se pretinde că Republica Moldova ar fi primit statut de observator în Uniunea Economică Eurasiatică, speakerul Andrian Candu a declarat că „Acordurile ce țin de politica externă și angajamentele țării în raport cu alte state trebuie aprobate de Parlamentul Republicii Moldova și de Guvern, altfel sunt nule”. Acesta a mai specificat că „nici Guvernul și nici Legislativul nu au depus cereri către Uniunea Economică Eurasiatică și nu au solicitat vreun statut expres prin lege”.

În cadrul unei vizite efectuate la Soci, şeful statului Igor Dodon a anunţat că R. Moldova a fost acceptată în calitate de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice. Un tratat în acest sens a fost semnat de către șeful statului în luna aprilie 2017.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img18004013

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!