SUA oferă 3,5 mln de dolari pentru realizarea proiectelor în domeniul protecţiei copiilor şi dezvoltării mass-media
15:54 | 16.05.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, semnarea unui Amendament la Acordul de Asistenţă privind asigurarea unei guvernări democratice eficiente și responsabile, semnat în septembrie 2016 la Chişinău, între Guvernul Republicii Moldova şi cel al Statelor Unite ale Americii, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.
Potrivit documentului, SUA va oferi asistență tehnică în valoare de 3,5 milioane de dolari, adiţional la suma totală a fondurilor de 36,1 milioane de dolari. Banii vor fi folosiți pentru proiecte în domeniul protecţiei copiilor (programul „Copilăria mea” – 2 milioane de dolari) şi pentru dezvoltarea mass-media independente (1,5 milioane de dolari).
Beneficiari ai proiectelor vor fi Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, profesioniștii independenţi din mass-media, în special cei implicaţi în producţia de film şi televiziune la nivel local şi internaţional.
Iniţiativa de semnare a Amendamentului aparţine Guvernului SUA şi nu implică angajamente financiare din partea Republicii Moldova. Acesta urmează să fie semnat la Chişinău, în luna mai curent. Până în prezent au fost valorificate 16 milioane de dolari din fondurile oferite în cadrul Acordului.